După ce scrie Marc Sandu aici mă tentează sa încerc si eu zilele astea un meniu vegan...
V-aţi prins, bănuiesc, de gluma din titlu, tocmai ăsta e şpilul, hrana vegană se găteşte fără foc. Dar cum departe e de mine ideea să mă hăhăi literar despre cât de bun e un cârnat la cină şi să fiu ironic cu ceea ce nu cunosc, am hotărât să încerc să văd în ce măsură îmi pot astâmpăra perpetua-mi foame cu astfel de bucate vii, care exclud aşadar din start proteina animală. Restaurantul „Barca”, raw-vegan cu principii creştine, l-am găsit pe net, am făcut o rezervare şi m-am înfiinţat pe strada Leonida nr.11, lihnit bine, după o zi de alergătură prin oraş. Veganilor, loviţi-mi maţele ce ghiorăie de foamecât puteţi de tare!
Nici urmă de război însă în vila cu trei încăperi cochet amenajate, care te fac să te simţi în vizită la o îndepărtată rudă bogată, chiar dacă ambianţaaduce puţin a Ikea... Din contră, am descoperit pace şi multe lecţii de viaţă, încă de timpuriu, dela... răsfoirea meniului, la fel de plin de sfaturi bune ca o Formulă As. Ştiţi şi voi, starea de bine, care începe din interior, credinţa în Dumnezeu şi alte lucruri care mă pun în gardă ca fostmotociclist cu straie din piele şi alte chestii dure, dar, judecând obiectiv, foarte multă informaţie în meniu, cu vitamine, nutrienţi, detoxifianţi... În aceste condiţii eu am decis să încep cu o bere, fie ea şi Bio, fie ea şi din cereale, Landemmer, pe numele ei, care m-a costat 10 lei, făcându-mă să mă întreb dacă o fi „cuşer” să mă chercelesc într-un restaurant vegan. Că tocmai îmi venise cheful să mai comand câteva!
Îmi imaginam hrana vegană ca pe o chestie austeră, la fel ca şi creştinismul, dar când am văzut ce deserturi aveau la Barca, torturi cu ciocolată, mac, lâmâie, mentă, culmea, am ales să rămân„safe” şi să comandă o budincă chia, (12 lei), seminţele despre care ştiam deja că sunt pline de minerale şi proteine. Aici întră în joc instituţia chelnerului, un tip foarte volubil, care îşi cunoaşte molecular ( a propos, aţi auzit de gastronomie moleculară, evident, e altă mâncare de peşte) de bine bucatele şi de la care am aflat nu doar că budinca e făcută cu lapte de migdale ci chiarîntregul proces de producţie, pe care aş putea să-l reiau acasă. Iscusiţi veganii ăştia, au „clonat” până şi ciorba de burta, o mâncare pe care de altfel o detest, însă care la Barca se face cu ciupercipleurotus (ce-or mai fi şi ele..) şi smântănă din...caju, e drept, unul din puţinele feluri pentru care se aprinde focul în bucătărie.
Foiletând printre paste cu dovlecei şi tot soiul dedenumiri de salate trecute în meniu cu adevărate instrucţiuni de folosire, cu termeni precum „sistem imunitar”, „fosfor”, „andive”, „remineralizare”, şi mulţi alţii care în veci nu o să apară în meniurile KFC, m-am decis să atac problema frontal, să nu cumva să ratez senzaţia de saţietate pre-nocturnală (recunosc, am căutat şi un gramaj cât mai baban...): Platou Vegan, 300 gr, 50 de lei. Sau la bal sau la spital! De menţionat că vegan e să primeşti desertul înaintea felului principal, pe care l-am aşteptat vreo douăzeci de minute, dar şi când a venit... Sushi, rulouri de dovlecel, ciupercuţe marinate, legume şi pastă de măsline pe barcute de ardei verde, triunghiuri de pâine cu migdale ce se potriveau perfect cu colţurile farfuriei, picături de wasabi, şi pentru a ne întoarce la sushi, am aflat că orezul sau după caz somonul sunt înlocuite cu migdale, avocado, morocovi, ţelină, totul învelit în alge, nori pe numele lor.
Am mâncat cu sfinţenie, m-am săturat, m-am mai conversat cu chelnerul şi am aflat că există şi un curs de gătit vegan de două zile, care costă 150 de lei, cu tot cu hrana vie pe care o piguleşti. Uite aşa am avut o revelaţie, ura mea faţă de gătit vine de fapt din antipatia profundă faţă reprezentarea pe care o am faţă de acest act, adică statul în faţa aragazului, mestecând într-o oală pusă pe foc.Probabil, ascuns în mine, un bucătar vegan tânjeşte să iasă la iveală şi stiţi ce, chiar nu glumesc, în august mă înfiinţez la curs!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu